Zona Cernavodă – Hârșova este sub incidența unui Cod Portocaliu de inundații, ca urmare a nivelului mare de precipitații din ultima perioadă, dar și a prognozei hidrometeorologice din Bazinul Dunării în amonte de intrarea în țară.
Specialiștii estimează că se vor înregistra creșteri importante de debite și niveluri pe sectorul românesc al Dunării, cu depășirea fazelor de apărare. Drept urmare, pentru județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu și Constanța, în zona Cernavodă – Hârșova, a fost emis Cod Portocaliu de inundații, valabil în perioada 10 iunie, ora 6.00 și 13 iunie, ora 16.00.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.) a anunțat că de luni, 29 ianuarie, vor demara lucrările de montare a parapetului […]
Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au […]
Be the first to comment