Trei persoane rănite, în urma unei explozii la o navă aflată în Şantierul Naval Midia. FOTO cu rol ilustrativ
Un bărbat de 63 de ani a murit marți, 21 septembrie, după ce, în timp ce se deplasa pe o bicicletă în comuna Cobadin, a fost acroșat de un autoturism.
Potrivit IPJ Constanța, marți dimineață, în jurul orei 10.30, polițiștii constănțeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN3, în localitatea Cobadin.
„La fața locului, conform primelor cercetări, s-a stabilit faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de un bărbat, de 53 de ani, și un biciclist. În urma accidentului rutier a rezultat decesul bărbatului, de 65 de ani, care se deplasa pe bicicletă”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Etapa interjudețeană a Concursurilor profesionale ale serviciilor private și voluntare pentru situații de urgență s-a încheiat. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” […]
Marinarii militari vor participa duminică, 26 iunie, la ceremoniile militare şi religioase care vor avea loc cu prilejul sărbătoririi Zilei Drapelului Național […]
Be the first to comment