Un echipaj SMURD a fost trimis la locul solicitării. FOTO cu rol ilustrativ
Un șofer de autocar a provocat un accident rutier pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Constanța, în dimineața zilei de miercuri, 23 martie, după ce i s-a făcut rău la volan. Nicio persoană nu a fost rănită, iar șoferul autocarului a ajuns la spital.
Potrivit polițiștilor constănțeni, din primele informații, conducătorului auto al autocarului i s-ar fi făcut rău la volan, a pătruns pe contrasens și a acroșat două autovehicule care se aflau parcate.
Șoferul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. În autocar se aflau șase călători, care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, în colaborare cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din București și cu Institutul de […]
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) organizează, în perioada 18 – 20 iunie, o serie de evenimente dedicate celebrării Zilelor […]
Be the first to comment