CT BUS anunță publicul călător că, în perioada 03 – 07 august, autobuzele liniilor 2-43, 5-40, 43C, 43M, N2-43 si N5-40 circulă pe traseu deviat pe bulevardul Tomis.
Potrivit reprezentanților societății, devierea se face pe sensul de mers către Gara CFR, pe tronsonul cuprins între bulevardele Mamaia și Ferdinand. De asemenea, stațiile ,,Piața Unirii” și „Colegiul Constantin Brătescu” vor fi temporar suspendate.
Devierea are loc ca urmare a lucrărilor efectuate de SC RAJA SA pe strada Răscoalei 1907.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În vederea executării lucrărilor de conectare la sistemul centralizat de alimentare cu apă a noilor rețele din localitățile Lumina și Năvodari, RAJA […]
Un grup de 21 de studenți ai Facultății de Electromecanică Navală, specializarea Ingineria și Protecția Mediului în Industrie- UMC, a vizitat Stația […]
Societatea Termoficare Constanța informează consumatorii racordați la Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică că va începe probele la rece pentru instalațiile […]
Be the first to comment