CT BUS informează publicul călător că începând de luni, 17 mai, ultimele plecări de la capetele de traseu, pentru toate liniile de transport, vor fi la ora 23.00, conform programului de circulație autobuze.
Astfel, programul de transport este:
Luni – Vineri: 05:15 – 23:00;
Sâmbătă – Duminică: 05:45 – 23:00.
Măsura a fost luată în concordanță cu Ordinul Operațional 89196/14.05.2021, emis de Primăria Municipiului Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Autoritatea Navală Română desfășoară activitatea de control și pe linie de siguranța navigației la ambarcațiunile de agrement, activitate care are un caracter […]
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au găsit mai multe nereguli la târgul de la Pavilionul Expozițional. Președintele ANPC, Horia Constantinescu, vorbește […]
Be the first to comment