Cei interesați să-şi procure cardul personalizat CT BUS se pot prezenta începând de luni, 31 octombrie, şi la tonetele „Spitalul Județean”, şi „Poarta 6″.
Cardul CT BUS este disponibil doar la achiziționarea unui abonament și poate fi solicitat, de asemenea, la tonetele:
„Magazinul Tomis”
„Piața CET”
„Baba Novac”
„Dacia”
„Brotăcei”
„Primăverii”
„Vamă”
„Bulevard”
„Km 4-5″ „Delfinariu”
„Poarta 1”
Toate detaliile, inclusiv ghidul de utilizare al cardului CT BUS, pe www.ctbus.ro.
Totodată, în intervalul 28 octombrie – 01 noiembrie, toneta de pe strada Eliberării este închisă. Pentru achiziționarea titlurilor de călătorie, călătorii sunt rugați să se adreseze operatorilor de la celelalte tonete sau partenerilor comerciali (magazinele care vând bilete.)
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Serviciul Evidență Persoane din cadrul Primăriei Constanța a început eliberarea actelor de identitate pentru preschimbarea cărora au fost depuse cereri în luna […]
Poliţiştii de frontieră români au descoperit, în urma unui control polițienesc efectuat asupra unui autocar sosit din Turcia, 118 articole de îmbrăcăminte […]
În cadrul seriei de video-editoriale “Viață și sănătate”, Ș.L. Dr. Carmen Ciufu vorbește despre semnele apariției cancerului de sân, afecțiune care reprezintă […]
Be the first to comment