Supermarketuri din Constanța sancționate de Protecția Consumatorilor cu peste 25.000 de lei. FOTO CJPC Constanța
Două supermarketuri din Constanța, cu puncte de lucru pe bulevardul Tomis, respectiv, strada Ștefan cel Mare, au fost sancționate de comisarii de la Protecția Consumatorilor, în total, cu peste 25.000 de lei.
Astfel, potrivit reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, în cazul unuia dintre magazine, pentru abaterile constatate, au fost date două amenzi, în valoare totală de 14.000 de lei, și, totodată, s-a dispus măsura de oprire temporară pentru șase vitrine și s-au oprit definitiv de la comercializare 25 kg portocale, lămâi și măsline. Pentru cel de-al doilea supermarket s-au aplicat trei sancțiuni, respectiv un avertisment și două amenzi, în sumă totală de 12.000 de lei. În plus, s-au oprit definitiv de la comercializare două kg de preparate din carne și s-au oprit temporar cinci vitrine.
Între abaterile constate de comisari CJPC Constanța s-au numărat
vitrine neigienizate, rugină, pete, depuneri;
fructe depreciate calitativ;
practică comercială înșelătoare;
produse nesigure, respectiv fără data de deschidere ambalaj.
Supermarketuri din Constanța sancționate de Protecția Consumatorilor cu peste 25.000 de lei. FOTO CJPC Constanța
Supermarketuri din Constanța sancționate de Protecția Consumatorilor cu peste 25.000 de lei. FOTO CJPC Constanța
Supermarketuri din Constanța sancționate de Protecția Consumatorilor cu peste 25.000 de lei. FOTO CJPC Constanța
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii DIICOT Constanța, au documentat, în perioada 27 – 28 aprilie, […]
Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Constanța organizează vineri, 29 iulie, de la ora 19.30, în zona Portului Turistic „Tomis”, un spectacol […]
CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța anunță că Serviciul de bunkeraj (activitatea de alimentarea a navelor – n.r.) este efectuat în condiții […]
Be the first to comment