Peste 10 persoane au fost evacuate dintr-un bloc din Constanța, în urma unui incendiu. FOTO ISU „Dobrogea”
Salvatorii constănțeni au fost solicitați să intervină, în cursul dimineții de miercuri, 20 aprilie, după ce un incendiu a izbucnit într-o încăpere de serviciu aflată într-un bloc din municipiul Constanța. Mai multe persoane, între care și un copil, au fost evacuate, dar incidentul s-a soldat fără răniți sau pagube importante.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, pompierii constănțeni au intervenit la un bloc de pe bulevardul Tomis după ce fusese semnalat fum pe casa scării. La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă, o autospecială de salvare și intervenție la înălțime și un echipaj SMURD. Militarii au constatat că focul se manifesta într-o încăpere de serviciu, de aproximativ 10 metri pătrați, situată sub treptele scării, în care erau depozitate diverse materiale și bunuri.
„La ajungerea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta atât în încăpere cât și pe casa scării, cu degajare mare de fum. Au fost evacuați de către forțele de la fata locului 12 adulți și un copil”, au precizat reprezentanții ISU Constanța.
Au ars diverse materiale combustibile – textile, lemne sau cauciucuri, depozitate în încăperea respectivă. Focul a fost stins în jurul orei 05.50, cauza probabilă fiind stabilită ca „foc deschis în spații închise”.
Pompierii constănțeni au intervenit în cursul nopții de sâmbătă spre duminică pentru a stinge un incendiu ce izbucnise într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe bulevardul Mamaia. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, la fața locului au fost trimise trei autospeciale de stingere, autoscara,…
Nouă persoane au fost evacuate după un incendiu izbucnit, în noaptea de 15 spre 16 mai, la uscătorul aflat la parterul unui bloc de pe bulevardul 1 Mai din municipiul Constanța, iar două femei au avut nevoie de îngrijiri medicale. Pompierii au deplasat cu forțe impresionante la locul incendiului. Astfel,…
Pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină, în cursul dimineții de miercuri, 26 iulie, pentru a stinge două incendii ce izbucniseră în locuințe din municipiul Constanța. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, primul incendiu a fost semnalat în jurul orei 01.00, într-o locuință situată pe bulevardul…
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Candidatul independent la alegerile prezidențiale 2025, Nicușor Dan, aflat la al doilea mandat de primar general al Capitalei, pare aproape sigur că […]
În vederea executării lucrărilor de deviere a unui tronson din conducta de distribuție apă potabilă de pe strada Justiției din municipiul Constanța, […]
Be the first to comment