Două cazuri de decese suspecte au fost înregistrate astăzi. Echipele de intervenție au fost chemate mai întâi la Plopeni, unde o femeie zăcea fără suflare în curte. Victima în vârstă de 87 ani a fost preluată de polițiști iar medicii legiști sunt cei care vor da verdictul în cazul decesului.
Un caz similar a avut loc la Hârșova. De această dată este vorba despre un bărbat de 93 ani care a fost găsit în casă, inconștient. Medicii nu au mai putut să facă altceva decât să constate decesul.
Oamenii legii nu exclud ipoteza ca gerul să fi fost cauza principală a decesului. Zona Hârșova a fost sub Cod Roșu de viscol în ultimele zile și mai apoi sub Cod Portocaliu.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii de frontieră constănțeni au descoperit, în Hârșova, un autoturism căutat de către autoritățile din Italia pentru confiscare. Potrivit Gărzii de Coastă, […]
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii DIICOT Constanța, au pus în aplicare patru mandate […]
Be the first to comment