Delfinii sunt gata de spectacol. FOTO Cătălin SCHIPOR
Cu ocazia zilei de 1 iunie, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța – instituție aflată în coordonarea Consiliului Județean, oferă copiilor o sesiune specială, interactivă la Delfinariu în cadrul unei reprezentații suplimentare la ora 13.00.
În această zi, la reprezentația de la ora 13.00 intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile – 1.300.
De asemenea accesul în Microrezervatie și Acvariu – unde se vor desfășura activități educative – va fi de asemenea gratuit pentru toți copiii.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În urma atenționărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie, care anunță Cod Galben de intensificări ale vântului pe litoral și averse semnificative, […]
Primăria comunei Amzacea a fost amendată cu 120.000 de lei de către Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL) după ce inspectorii instituției […]
Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța a găzduit la sfârșitul acestei săptămâni concertul „Un an în România”, un eveniment emoționant care […]
Be the first to comment