Copiii din creșele constănțene vor avea parte de un meniu aparte. FOTO Brenda Godinez
Începând din această toamnă, copiii constănțenilor care merg la creșă vor avea parte de o alimentație aparte și sofisticată.
Potrivit reprezentanților Primăriei Constanța, micuții vor avea un meniu cu alimente bio pentru copilașii care frecventează creșele de stat aflate în administrarea Serviciului Public de Asistență Socială din Constanța.
Astfel, din meniu vor face parte alimente bio – ouă, unt, brânză și lapte bio, dar și smoothie-uri din fructe autohtone și exotice. În plus, la micul dejun va fi introdus și piureul din avocado, iar prânzul va fi gătit doar din carne de curcan și vită.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Poliția Română a lansat campania de prevenire a faptelor antisociale specifice sezonului estival şi de informare a turiştilor din staţiunea Mamaia şi […]
Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța aduce la cunoştinţa cetățenilor publicarea “Proiectului de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale […]
Be the first to comment