Polițiștii din cadrul Secției Regionale Transporturi Constanța au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, acțiuni pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică dar și pentru prevenirea răspândirii virusului SARS COV-2, în zona stațiilor de cale ferată cât și pe canalele navigabile.
Astfel, peste 50 de polițiști au legitimat aproximativ 250 de persoane, fiind aplicate 109 sancțiuni, în valoare de 41.250 de lei, dintre care 60 pentru nepurtarea măștii de protecție.
Totodată, polițiștii din cadrul SRPT Constanța au depistat două persoane, care ar fi intenționat să pescuiască cu o plasă monofilament, în lungime de 120 de metri, pe râul Bala, din județul Călărași. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj piscicol.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au efectuat 13 percheziții domiciliare, la […]
Comisarii de la Protecția Consumatorilor Constanța au verificat vineri, 9 decembrie, operatorii economici care au „căsuțe” în cadrul Târgului de Crăciun din […]
Două accidente rutiere au fost înregistrate în dimineața de 3 ianuarie, cauza stabilită de către anchetatori fiind neadaptarea vitezei la condițiile de […]
Be the first to comment